Sweet sweet neighbourhood!

De-a lungul timpului am observat tipologii şi tipologii de oameni, dar mai ales de...vecini atât de ,,binevoitori" de-ţi vine să plângi, nu alta!
Să vedem, aşadar, ce se ,,poartă" prin vecini:
-vecinul drăguţ şi absolut dezinteresat, gata să te ajute numai în momentul în care şi tu ai putea să faci ceva pentru el;
-vecinul care te cunoaşte şi, subit, te consideră cel mai bun vecin ever numai când are nevoie de o cană de zahăr;
-vecinul-jurnalist care ştie tot, ia interviuri tuturor pentru a fi la curent cu ,,mondenităţile" zonei;
-vecinul care te cunoaşte doaaar dacă tu saluţi sau zici o vorbă bună;
-vecinul căruia rachiul de dimineaţa îi place mai mult decât orice altceva pe lumea asta;
-vecinul care face uitate toate lucrurile împrumutate, ba chiar fuge undeva la capătul celalalt al Pământului decât să dea ochii cu tine;
-vecinul care spune mereu ,,Nu!";
-vecinul xenofob şi veşnic îmbufnat pentru care o conversaţie cu nemernicii aceia care stau lângă el poate reprezenta pedeapsa capitală.
Lista ar putea continua, dar nu trebuie să uit că există şi acei vecini drăguţi, binevoitori şi săritori, gata să îţi ofere o mână de ajutor, oricând ai avea nevoie. Sunt mai rari ei, dar sunt! :D

,,Be so good they can't ignore you."- spunea Steve Martin.

E greşit oare să îţi doreşti cât mai multe de la viaţă, să vrei cel mai bine pentru tine şi ai tăi?
Dintotdeauna am crezut că este loc de mai bine în tot ce facem, mereu. Mi-a plăcut să ies în evidenţă, dar numai prin lucruri bune, prin ce ştiu să fac, prin lucruri la care sunt foarte bună iar nu prin alte mărunţişuri, nicidecum prin altceva.
De ce să ne plafonăm la un anumit nivel şi să nu căutăm acel mai bine? Potenţial avem, trebuie doar să ştim unde să căutăm, la ce uşi să batem pentru a ne face auziţi.
Se întâmplă, destul de des, să mai primeşti si acel şut în fund care, foarte probabil, te demoralizează, te face să te sub-apreciezi. Dar este acea zicală minunată care spune că ,,Orice şut în fund e un pas în faţă."
Şi, trecând peste ,,faţada" literară, un şut în fund chiar te aruncă mai în faţă, nicidecum în spate.
Sunt o persoană perfecţionistă şi am recunoscut-o tot timpul. Nu mi-a fost ruşine să admit că eu caut ce-i mai bun, că vreau sa fiu printre cei mai buni, că vreau să îmi îmbunătăţesc modul de-a trăi în mod continuu.
Consider că dacă avem şansa asta, de a fi mai buni, de a ne fi mai bine, nu trebuie să o irosim. Ba chiar trebuie să o folosim, în cel mai bun mod, şi, totodată, să ştim să ne valorificăm oportunităţile, să fim realişti şi să nu ne supra-apreciem. Să nu depăşim, totuşi, pragul realismului.
Aşa că, să ne perfecţionăm!

Copiii care nu mai sunt copii

Am văzut zilele trecute câteva tablouri care mi-au cam displăcut, sincer.
Să începem cu începutul.
Numărul unu: în tramvaiul 41, faimosul 41. O fată, care sigur nu avea mult peste 20 de ani, cu patru copii cu vârste între 1 anişor şi nu mai mult de 7 ani. Toţi epuizaţi, transpiraţi. Fetiţa, Paula, spunea ca îi e somn. Băiatul, Andrei, că îi e foame. Mama, nervoasă, le zice răstit: ,,Ia hai gura! Mai avem!". Ca să nu mai spun că atunci când au găsit ei că bara portocalie e o jucărie bună, şi-au primit şi una după ceafă.
Numărul doi: tot în tramvaiul 41, altă zi. De la o staţie, urcă obosit, un bărbat înmuiat de căldura de afară şi plictisit tare. Avea cu el un acordeon bătrân, căruia îi lipseau câteva clape. Şi pe fetiţa lui. Şi fetiţa lui, îmbrăcată cu nişte hăinuţe ponosite, avea cu ea o cutie din plastic cu care mergea în urma tatălui, aşteptând ca cineva să se îndure să dea un bănuţ.
Şi ultimul caz: într-o staţie de 41, ca să vezi ironie. O fată, în văpaia aia a soarelui, de la orele prânzului, încerca să vândă nişte porumb ,,cucoanelor". Singura ei protecţie era o şapcă. Neagră.
De fiecare dată când întâlnesc asemenea situaţii, îmi vin în cap mii de întrebări.
Mă întreb, de exemplu, de ce aceşti oameni mai fac copiii ăştia. Nu au de ce să îşi bată joc şi aleg să facă un copil? Nu ştiu că un copil este o binecuvântare, că trebuie îngrijit şi protejat şi nu folosit ca pe un instrument de făcut bani?
Mă dezgustă oamenii ăştia. Fac copii şi nu ştiu dacă mâine au ce le da de mâncare.
Nu mai bine am şti când să ne oprim, ce să facem să nu se ajungă la asta că nu degeaba ne aflăm, mândri, în secolul 21? :)

Din experienţa mea la Radio Europa FM

Azi a fost a treia zi la radio. Cuvântul ce ar putea descrie ziua de azi? ,,Minunat" ar fi cel mai potrivit.
Odată ajunşi acolo, am aşteptat cuminţi până ni s-au impărţit target-urile. Astăzi am scris relatări şi ştiri scurte. Am pus întrebări muuulte şi într-un final le-am dus la capăt. Ne-au fost retuşate  puţin şi apoi am dat fuga să le înregistrăm.
Am mers să văd cum se ia un interviu prin telefon, cum se înregistrează întreaga conversaţie.
Am primit multe tips-uri, ponturi de la oamenii din redacţie.
Este minunat tot ce se întâmplă acolo. Este minunat cum echipa funcţionează perfect, cum atmosfera este aşa relaxată şi cum oamenii aceia dau dovadă de un profesionalism incredibil.
Nu există întrebare la care să nu fie oferit un răspuns foarte competent şi pe înţelesul nostru, al învăţăceilor.
Abia aştept ziua de mâine să revăd echipa şi să fim puşi la treabă, să mai furăm puţină meserie.
Şi susţin ideea mea de ieri: Radio Europa FM-un radio de milioane de români şi cu oameni de milioane.

Să fie radio, zic! :D

Nu am mai trecut de ceva vreme pe aici, din păcate. A fost o perioadă aglomerată, cu examene, noi începuturi, persoane noi în viaţa mea.
Trecând peste partea cu examenele, care, din fericire, a avut un final fericit, o nouă experienţă s-a ivit. Internship-ul la Europa FM. După selecţia CV-urilor şi a eseurilor, după interviuri, am fost selectate 8 persoane care avem privilegiul de a petrece două săptămâni în redacţia ştirilor. La sfârşitul celor două săptămâni vom susţine un examen teoretic şi unul practic şi vor rămâne cei patru norocoşi care îşi vor petrece vara in radio.
Ieri a fost ,,zi de împrietenire". Ne-am cunoscut, i-am cunoscut pe cei din redacţie.
Azi, însă, am trecut la treabă, cum ar spune un mare clasic in viaţă :)) Am fost iniţiaţi în meserie. Am văzut cum se scriu ştirile, tiparul ce trebuie respectat, structura unui jurnal. Am fost învăţaţi sa facem vocea ,,de radio", am citit o ştire de vreo 158 de ori până a ieşit cât de cât aproape de ceea ce trebuie.:)) Am înregistrat o relatare, am văzut blitz-urile, sandwich-urile.
Trecând peste toate astea şi peste ce am mai făcut pe acolo, trebuie să spun că mă bucur enorm ca am privilegiul să fiu şi eu printre cei opt aleşi, să observ tot volumul de muncă depus pentru jurnal sau pentru un blitz. Este o echipă minunată, profesionistă, cu oameni extraordinari, senini şi gata să te ajute ori să-ţi răspundă la nelămuriri(care nu sunt puţine deloc).
Totul este atât de nou şi de frumos! Fiecare minut, secundă poate conta, poţi învăţa ceva nou. Şi când mă gândesc că mâine e nouă zi. O nouă zi, la sfârşitul căreia, vreau să ştiu şi alte lucruri noi, să învăţ încă un secret din lumea asta.
Europa FM-un radio de milioane de români şi cu oameni de milioane, definetly! :)