marți, 3 iulie 2012

Să fie radio, zic! :D

Nu am mai trecut de ceva vreme pe aici, din păcate. A fost o perioadă aglomerată, cu examene, noi începuturi, persoane noi în viaţa mea.
Trecând peste partea cu examenele, care, din fericire, a avut un final fericit, o nouă experienţă s-a ivit. Internship-ul la Europa FM. După selecţia CV-urilor şi a eseurilor, după interviuri, am fost selectate 8 persoane care avem privilegiul de a petrece două săptămâni în redacţia ştirilor. La sfârşitul celor două săptămâni vom susţine un examen teoretic şi unul practic şi vor rămâne cei patru norocoşi care îşi vor petrece vara in radio.
Ieri a fost ,,zi de împrietenire". Ne-am cunoscut, i-am cunoscut pe cei din redacţie.
Azi, însă, am trecut la treabă, cum ar spune un mare clasic in viaţă :)) Am fost iniţiaţi în meserie. Am văzut cum se scriu ştirile, tiparul ce trebuie respectat, structura unui jurnal. Am fost învăţaţi sa facem vocea ,,de radio", am citit o ştire de vreo 158 de ori până a ieşit cât de cât aproape de ceea ce trebuie.:)) Am înregistrat o relatare, am văzut blitz-urile, sandwich-urile.
Trecând peste toate astea şi peste ce am mai făcut pe acolo, trebuie să spun că mă bucur enorm ca am privilegiul să fiu şi eu printre cei opt aleşi, să observ tot volumul de muncă depus pentru jurnal sau pentru un blitz. Este o echipă minunată, profesionistă, cu oameni extraordinari, senini şi gata să te ajute ori să-ţi răspundă la nelămuriri(care nu sunt puţine deloc).
Totul este atât de nou şi de frumos! Fiecare minut, secundă poate conta, poţi învăţa ceva nou. Şi când mă gândesc că mâine e nouă zi. O nouă zi, la sfârşitul căreia, vreau să ştiu şi alte lucruri noi, să învăţ încă un secret din lumea asta.
Europa FM-un radio de milioane de români şi cu oameni de milioane, definetly! :)


2 comentarii: