vineri, 31 august 2012

Hello, September! Hello, Autumn!

Şi iată-ne şi faţă în faţă cu inevitabilul. Ultima zi de vară. Din calendar.
Pentru mine personal nu este aşa o tragedie. Nu mă împac aşa bine cu căldura aia multă, nu suntem aşa bune prietene. Cea mai bună prietenă a mea este primăvara, cum am mai zis.
Şi totuşi, parcă nu-mi vine să cred. Şi parcă se iveşte, timidă, o urmă de nostalgie. Nostalgie pentru vacanţă, pentru excursii, pentru tot ce s-a întâmplat vara asta pentru mine.
Parcă ieri era iunie şi era sesiune. Şi mă gândeam că vara este deja irosită cu trei săptămâni de examene, când aproape toată lumea era deja în vacanţă.
Şi a trecut şi sesiunea. Şi mi-am propus destule. Ca la fiecare început. Îţi faci planuri, ai proiecte. Aşa am avut şi eu. Pe mare parte le-am şi îndeplinit. Şi mă bucur mult.
Dar, cu toate că sunt născută toamna, nu îmi place aşa mult anotimpul ăsta. Poate doar toamna aia timpurie. Când încă mai e călduţ, când încă mai pot purta tricou. Când copacii încep să fie un curcubeu de arămiu, galben, roşu şi ale lor variaţii de culori.
În ciuda prieteniei mele nu foarte apropiate cu vara, mi-o voi aminti cu drag. Am întalnit oameni minunaţi, am râs, am plâns, m-am distrat, m-am plictisit, am citit, am crescut.
Aşa că spun, cu o zi în avans, cu drag:


marți, 28 august 2012

Copii sau ,,oameni mari"?

Când suntem mici visăm doar la momentul în care vom fi mari. Ne dorim să creştem, să avem serviciu, să avem o casă, o maşină.
Visăm să fim doctori, actori, cântăreţi, etc. Desigur, toate acestea fără a şti ce implică ele cu adevărat, fără a şti ce sacrificii trebuie făcute. Suntem prea mici şi naivi să ne dăm seama de cum este viaţa cu adevărat şi că a fi doctor nu înseamnă numai să faci pacienţii bine şi nu ajungi aşa de uşor acolo. Sau a fi actor nu înseamnă doar să fii aplaudat de o sală întreagă de spectatori.
Toate astea, de fapt partea frumoasă a acestor lucruri, necesită eforturi, ore întregi pierdute, nervi întinşi la maximum.
Vrem să creştem pentru a avea banii noştri şi să facem ce vrem cu ei neştiind, desigur, cum se câştigă ei şi câtă muncă trebuie depusă într-o lună pentru a ne primi salariul.
Este ceva unanim. Nu cred că a fost sau este vreun copil care spune că vrea să rămână copil. În cel mai rău caz, nu are nicio părere legată de acest subiect.
Mai creştem puţin şi ajungem la şcoală, la liceu şi ne plângem pentru câte teme avem de făcut şi pentru cele zece pagini pe care le avem de învăţat pentru testul de mâine, fără a şti că greul cu învăţatul vine abia la facultate unde, romanul acela pe care îl aveam de citit pentru peste două zile, la română, ar fi Rai şi nimic altceva.
Odată ce am crescut suficent încât să avem maşină proprie, să avem o casă şi un serviciu apar, inevitabil, alte griji. Mai mari. Mai importante. Mai stresante.
Şi ce n-am da să revenim în trecut când singurele noastre probleme erau că nu aveam voie să mâncăm şi cea de-a doua îngheţată pe zi ori că nu puteam sta mai mult la joacă deoarece aveam teme pentru a doua zi.
Pe mine mă mai apucă dorul uneori de a fi mică sau un pic mai mare decât mică. Undeva la începutul liceului când totul era atât de simplu. Simplu din punctul meu de vedere de acum. Nu din punctul meu de vedere de atunci. Din păcate timpul nu poate fi dat înapoi şi nu putem retrăi anumite perioade. În schimb, putem să ne bucurăm de ce avem acum, de ce putem face acum şi să nu dăm o prea mare importanţă fiecărui lucru care este făcut să ne dezamăgească, să ne întristeze. Măcar putem încerca.

duminică, 19 august 2012

Sentimentul acela de...

Sentimentul acela de...
Plenitudine, împlinire, siguranţă.
Plenitudine-pentru că tot ce ţi-ai dorit acum ai.
Împlinire-pentru că tot ceea ce simţi te întregeşte, te face fericit.
Siguranţă-pentru că tot ce simţi e real şi e tot ce ţi se întâmplă da, e pentru tine.
Curiozitate, egoism, nebunie.
Curiozitate-pentru că nu ştii dacă există fericire mai mare decât a ta.
Egoism-pentru că nu vrei să împarţi cu nimeni tainele fericirii tale de teama să nu se piardă vreo bucăţică, fie ea cât de mică.
Nebunie-pentru că acum crezi că poţi face orice, că lumea e a ta.
Dependenţă, dăruire, amnezie.
Dependenţă-pentru că fără doza ta zilnică de ,,el" intervine automat sevrajul, vulcanul de trăiri.
Dăruire-pentru că încet-încet devine lumea ta, cu tot ce înseamnă ea-bucurie, tristeţe, încântare, dezamăgire, bune şi rele.
Amnezie-pentru că te face să uiţi de tot ce a fost rău, de tot ce te-a rănit, de tot ce a trecut prin viaţa ta.
Toate astea sunt sublime şi le iubesc. Le iubesc pentru că, datorită lor ajungem ceea ce suntem, atingem stări de care nu credeam că vom simţi vreodată, pentru că ne poartă pe tărâmuri necunoscute nouă până de curând, dar care ne încântă cu ale lor peisaje frumos desenate.

duminică, 12 august 2012

Casă, o carte bună şi-o ciocolată caldă

Nu, nu îmi plac zilele ploioase ori mohorâte.
Daaar, cum încerc să adopt o atitudine optimistă, văd că sunt şi părţi bune la astfel de zile.
Într-o zi ploioasă pot, de exemplu, să stau să lenevesc la tv sau privind la un film bun, pot să citesc având alături o ciocolată caldă bună-bună, pot să dorm mai bine decât aş face-o într-o după-amiază oarecare pentru că zgomotul ploii mi se pare genial, etc etc.
Şi pot face toate astea fără mustrări de conştiinţă pentru că azi trebuia să mai fac şi altceva decât să pierd vremea.
Desigur, îmi permit astfel de după-amieze în vacanţă pentru că în restul timpului nu mai e după mine, să pot decide dacă stau în casă sau nu într-o după-amiază ploaiasă.
De ce să nu găsim şi părţi bune la lucruri care nu ne plac? De ce să ne facem zile grele când, oricât am vrea, nu putem schimba nimic?

marți, 7 august 2012

Să ne bucurăm că suntem!

Acele perioade când tot ce îţi doreşti seara, la culcare, este să vină mai repede dimineaţa. Atât de frumoase!
Este minunat sentimentul de nerăbdare pentru ziua de mâine.
Deseori mi se întâmplă aproape să urăsc noaptea(zic ,,aproape" pentru că doar atunci putem sta afară la o temperatură decentă) pentru că vine şi trebuie să iau pauză din activităţile mele.
Acel chef de viaţă, deseori debordant, acea dorinţă de a face cât mai multe într-o zi, de a întâlni cât mai multă lume mă fac să îmi doresc să treacă de zece ori mai repede orele de somn pentru ca să mă pot trezi şi să o iau de la capăt.
Pentru că dacă nu facem asta acum, atunci când?
Uneori abia aştept să vină ,,mâine" pentru a revedea un prieten drag, uneori pentru a termina de citit cartea minunată pe care tocmai am început-o, uneori pentru a vedea acel film recomandat de mulţi cunoscuţi.
Şi când, în sfârşit, vine şi mult-aşteptata dimineaţă sar drept în picioare, gata pentru o nouă zi în care sunt dispusă să fac şi mai multe decât ieri pentru ca, la sfârşitul zilei, să pot pune, mulţumită, capul pe pernă cu un zâmbet laaarg şi cu o nouă impacienţă şi noi planuri.
Chiar şi atunci când ziua a fost un eşec, sau nu toate lucrurile au stat exact cum m-aş fi aşteptat, tot aştept ziua de mâine. O aştept să pot repara ce am greşit azi, să o iau de la capăt, să mă ridic după dezamăgirea de azi.
Pentru că, nu-i aşa, viaţa e un lucru minunat, de care trebuie să ne bucurăm în fiecare moment, la fiecare vârstă. Cu adaptările necesare, desigur.
                    

joi, 2 august 2012

Cald sau frig?

Cum mai suntem şi noi, oamenii. Ce fiinţe!
Când e soare ne plângem că-i prea mult soare şi ne-am dori puţină ploaie să ne răcorim. De ce atât de mult soare?
Când plouă, ne plângem că plouă prea mult.şi ne-am dori soare. De ce aşa vreme mohorâtă?
Cine să ne mai înţeleagă şi pe noi, nişte fiinţe atât de indecise?
Oricum ar fi, eu rămân la ideea mea. Aceea potrivit căreia primăvara este cel mai ok anotimp. Bine, primăvara de aprilie, început de mai. Fără extreme nici în ceea ce priveşte temperaturile, precipitaţiile, nimic. Plus un bonus: peisajul, copacii înfloriţi, florile din belşug.