marți, 28 august 2012

Copii sau ,,oameni mari"?

Când suntem mici visăm doar la momentul în care vom fi mari. Ne dorim să creştem, să avem serviciu, să avem o casă, o maşină.
Visăm să fim doctori, actori, cântăreţi, etc. Desigur, toate acestea fără a şti ce implică ele cu adevărat, fără a şti ce sacrificii trebuie făcute. Suntem prea mici şi naivi să ne dăm seama de cum este viaţa cu adevărat şi că a fi doctor nu înseamnă numai să faci pacienţii bine şi nu ajungi aşa de uşor acolo. Sau a fi actor nu înseamnă doar să fii aplaudat de o sală întreagă de spectatori.
Toate astea, de fapt partea frumoasă a acestor lucruri, necesită eforturi, ore întregi pierdute, nervi întinşi la maximum.
Vrem să creştem pentru a avea banii noştri şi să facem ce vrem cu ei neştiind, desigur, cum se câştigă ei şi câtă muncă trebuie depusă într-o lună pentru a ne primi salariul.
Este ceva unanim. Nu cred că a fost sau este vreun copil care spune că vrea să rămână copil. În cel mai rău caz, nu are nicio părere legată de acest subiect.
Mai creştem puţin şi ajungem la şcoală, la liceu şi ne plângem pentru câte teme avem de făcut şi pentru cele zece pagini pe care le avem de învăţat pentru testul de mâine, fără a şti că greul cu învăţatul vine abia la facultate unde, romanul acela pe care îl aveam de citit pentru peste două zile, la română, ar fi Rai şi nimic altceva.
Odată ce am crescut suficent încât să avem maşină proprie, să avem o casă şi un serviciu apar, inevitabil, alte griji. Mai mari. Mai importante. Mai stresante.
Şi ce n-am da să revenim în trecut când singurele noastre probleme erau că nu aveam voie să mâncăm şi cea de-a doua îngheţată pe zi ori că nu puteam sta mai mult la joacă deoarece aveam teme pentru a doua zi.
Pe mine mă mai apucă dorul uneori de a fi mică sau un pic mai mare decât mică. Undeva la începutul liceului când totul era atât de simplu. Simplu din punctul meu de vedere de acum. Nu din punctul meu de vedere de atunci. Din păcate timpul nu poate fi dat înapoi şi nu putem retrăi anumite perioade. În schimb, putem să ne bucurăm de ce avem acum, de ce putem face acum şi să nu dăm o prea mare importanţă fiecărui lucru care este făcut să ne dezamăgească, să ne întristeze. Măcar putem încerca.

4 comentarii:

  1. Frumos scris! Si asa este, ai dreptate, m-am regasit in randurile tale! Mie mi-ar place sa fiu undeva pe vremea cand eram studenta, nu eram nici prea mare nici prea mica si ma bucuram de o oarecare libertate si ceva minte :))...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ma bucur mult ca ti-a placut! :) Eu sunt inca studenta. Incerc sa ma bucur de asta cat inca mai pot :D

      Ștergere
    2. Asa sa faci! Stii, pana la urma viata este frumoasa la orice varsta daca stii cum sa te bucuri de ea...

      Ștergere
    3. Foarte adevarat. Trebuie sa stim sa gasim cate ceva frumos in fiecare lucru, oricat de marunt ar fi el. Sa nu ne lamentam tot timpul de ce nu avem si sa profitam de ceea ce ni se da la momentul respectiv. Pentru ca timpul nu se mai intoarce si nu are rost sa il irosim aiurea :D

      Ștergere