Cât de dor ţi-a fost şi ţie?

Frumos mai e sentimentul ăla când toate se aşază, când echilibrul reapare, când apele se liniştesc şi ele şi, în sfârşit, poţi să te bucuri din plin de o zi cu cei dragi ţie, cu cei care într-adevăr contează şi merită toată atenţia ta. Parcă ţi-era dor, nu-i aşa?
De când nu te-ai mai trezit tu cu un zâmbet maaare pe faţă, chiar dacă era ora 6 şi toţi dormeau aşa bine şi cu acelaşi zâmbet să te şi ia somnul? De când nu ai mai râs cu atâta poftă de te-a durut burta? De când nu ai zâmbit cu toată inima, oricui, oriunde?
Şi soarele ăla de care îţi vorbea toată lumea... Uşor-uşor răsare şi el şi-i aşa de bine!
Şi tot ceea ce odinioară te rănea şi te dobora, acum nu face decât obiectul unei amintiri care şi ea îşi va pierde din intensitate şi importanţă.
Cum să nu fie bine când, în sfârşit, după atâta amar de vreme, toate capătă un sens, tot ce ţi se întâmplă e în favoarea ta şi îţi aduce doar fericire!
Şi ce mare e bucuria când vezi că ai aproape oamenii ăia cu adevărat importanţi şi că nimic nu e întâmplător! Şi nu degeaba viaţa ţi-a scos în cale atâţia oameni atunci în timp ce ţi-i lua pe alţii!
Ceea ca am tot învăţat eu în ultima vreme e că dracul nu e niciodată aşa negru pe cât pare. Întotdeauna e loc de mai rău si nu trebuie decât să fim recunoscători pentru ceea ce urmează după fiecare vreme rea din viaţa noastră!
Din fiecare experienţă trebuie învăţat ceva şi de fiecare dată povestea aia cu soarele şi strada ta se dovedeşte a fi mai mult decât adevărată! Că la unii apare mai devreme şi alţii mai târziu, asta-i altceva! Contează că el apare.
Prea bine a zis Octavian Paler că pentru a redescoperi Paradisul trebuie să treci prin Infern! :)