vineri, 5 octombrie 2012

Norocoşii versus mai-puţin-norocoşii

Cu timpul, după ce cunoaştem oameni şi oameni, după ce ,,experimentăm" tot felul de situaţii mai mult sau mai puţin plăcute, ajungi, fără să vrei, să te schimbi. Că o faci în bine sau în rău, asta diferă de la un caz la altul.
Unii avem norocul ca toate convingerile noastre, acelea frumoase, să fie consolidate de oameni frumoşi, care îşi aduc aportul în viaţa noastră, care sunt acolo să ne demonstreze că în ceea ce credem e ok, nu e doar o minciună frumoasă. Că dragostea adevărată, aceea care durează ,,până când moartea ne va despărţi", chiar există, că oamenii frumoşi sufleteşte nu sunt pe cale de dispariţie, că nu e numai rău pe acest pământ.
Alţii, pe de altă parte, nu sunt aşa norocoşi. Aceşti ,,alţii" întâlnesc oameni care şi ei, la rândul lor, le schimbă oarecum percepţia despre lucrurile în care credeau. Şi fac asta într-un mod negativ. Lucrurile iau o întorsătură neaşteptată, credinţele tale se schimbă la 180 de grade când oamenii ăştia au grijă. Se ocupă ei să te dezamăgească, să îţi arate ei cât de răi sunt pentru că, nu-i aşa?, e foarte cool să fii rău, să nu îţi pese, se ocupă să fie cu două feţe, să te lase să le-o cunoşti întâi pe aia frumoasă şi, când ţi-e lumea mai dragă, BAM! îţi fac ei cunoştinţă şi cu cealaltă.
Şi te întrebi apoi de ce devii neîncrezător, de ce nu mai vrei ca pe fruntea ta să mai scrie ,,Amabilitate", de ce nu te mai emoţionează un film din ăla siropos!
Păi... cam de asta.
Cu fiecare persoană, cu fiecare noutate, cu fiecare gest al cuiva care se răsfrânge şi asupra noastră, cu fiecare încercare la care suntem supuşi, ne schimbăm, inevitabil o facem.
Poate nu mai crezi acele vorbe frumoase, poate ţi-e teamă de ce ar putea urma şi, de aceea, îţi construieşti un zid, fortăreaţa ta, care să te scutească de câteva lacrimi. Cred că e o reacţie normală. E instinctul de autoconservare. Ne dorim să ne fie bine şi, pentru asta, facem tot ce credem ca e potrivit.
Poate că unii ar spune să trăieşti clipa, să nu te mai gândeşti la urmări... Eu aş spune s-o trăieşti, dar cu cap, cumpătat, să te gândeşti puţin şi la urmări, la ceea ce ai întâmpinat până acum, la ceea ce ţi-ai spus când erai acolo jos, de unde credeai că nu te mai poţi ridica. Şi zic asta pentru că e bine să învăţăm din tot, de la oricine. Să nu lăsăm aceeaşi situaţie să se repete la nesfârşit, aceleaşi persoane să ne rănească, aceleaşi griji să ne cuprindă.


Un comentariu:

  1. te-a dezamagit foarte mult persoana iubita (se pare). la un moment dat se intampla oricui, din nefericire nu ai scapat nici tu. capul sus! nu te schimba din cauza unei persoane rele.

    RăspundețiȘtergere